Mircea Modran
Director Executiv
Tehnologia Informatiei
Începând cu data de 1 iunie 2019, domnul Mircea-Toma Modran a preluat funcția de Director Executiv Tehnologia Informației în cadrul companiei Electrica SA, pentru o perioadă de 4 ani.
Născut în anul 1962, domnul Mircea-Toma Modran a absolvit Facultatea de Electrotehnică, secția Automatizări și Calculatoare (actuala Facultate de Automatică) din cadrul Universității din Craiova, obținând diploma de Inginer în profilul electric, și Schulich School of Business din cadrul Universității York din Toronto, cu diploma de Master în administrarea afacerilor. A urmat cursuri postuniversitare la Humber College și Niagara Institute din Canada, respectiv la universitatea Ashridge-Hult și universitatea din Edinburgh, Marea Britanie.
Cu o experiență profesională de peste 30 de ani, a ocupat timp de 20 de ani poziții de vârf în managementul unor companii listate din România și din strainatate, private și publice, din domenii precum energie și utilități, petrol și gaze, chimică, aeronautică și tehnologia informației, acoperind o arie semnificativa de responsabilități, de la tehnica de calcul și automatizări industriale, până la coordonarea unor divizii operaționale cu impact strategic asupra rezultatelor financiare.