Electrica şi Ioan Roşca au câştigat Energy Oscars 2014

Electrica SA, lider în distribuţia şi furnizarea de energie electrică în România, a câştigat două dintre cele opt premii acordate în cadrul Galei Energy Oscars 2014, eveniment care s-a desfăşurat, joi seara, la Bucureşti.

Ioan Roşca, Director General Electrica, a primit oscarul pentru “Managerul anului”, un premiu ce recompensează cel mai inventiv, inspiraţional şi de impact manager din sectorul energetic din România.

 

Ioan_Rosca

 

Compania Electrica SA a fost desemnată câştigătoare la categoria “Finanţarea anului”, premiu ce este acordat societăţii care a reuşit cea mai inventivă şi de impact finanţare din domeniu.

 

“Mă simt onorat pentru câştigarea premiului Managerul anului. Privesc această reuşită ca pe una personală, dar şi ca pe un succes al echipei Electrica. În spatele acestui premiu se află efortul imens al oamenilor din companie, care şi în 2014 au reuşit să menţină Electrica în poziţia de lider în domeniu şi, mai mult, au realizat o listare de succes. Această listare duală a fost cea mai importantă privatizare prin listare din România şi, totodată, evenimentul de business al anului”, a declarat Ioan Roşca.

 

Ioan_Rosca2

 

Premiile au fost acordate în urma votului realizat de un juriu format din experţi de top din domeniu: Bogdan Ion – country-manager partner Ernst & Young, Roberto Musneci – partener Şerban&Musneci Associates, Radu Dudău – co-fondator şi director EPG, Iulian Iancu – preşedintele Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaţilor şi preşedintele filialei Consiliului Mondial al Energiei, Sergiu Sebeşi – preşedinte CSR Nest Association şi Cristian Sporiş – vicepreşedinte Divizia Corporate Raiffeisen Bank.

 

Ioan_Rosca3

 

Gala Energy Oscars 2014, organizată de energynomics.ro, a reunit cele mai importante companii, instituţii şi asociaţii profesionale din domeniul energetic românesc.

 

Biroul de presă Electrica SA