Programul de Granturi „Electrica pune România într-o altă lumină” și-a desemnat câștigătorii ediției 2019

Electrica a desemnat câștigătorii celei de-a patra ediții a Programului de Granturi „Electrica pune România într-o altă lumină” și va investi în total 50.000 de euro în inițiative care vizează schimbări în domenii precum: sănătate și servicii sociale, educație și cultură. În competiție au fost înscrise peste 80 de proiecte, inițiate de echipe din 27 de județe, dintre acestea fiind selectate cinci pentru finanțare. Proiectele câștigătoare vor avea impact asupra unui număr de peste 25.000 de beneficiari direcți.